Results 1 to 8 of 8
  1. #1
    Junior Member INFO's Avatar
    Join Date
    Mar 2013
    Location
    Bucuresti
    Posts
    5
    Rep Power
    10

    Exclamation Certificatul de inspecŢie tehnicĂ periodicĂ 2014

    Din 2014: la efectuarea Inspecției Tehnice Periodice la mașini veti primi un nou certificat

    Sursa rarom,ro

    CERTIFICAT DE INSPECŢIE TEHNICĂ PERIODICĂ
    Introducerea Certificatului de Inspecţie Tehnică Periodică a fost prevăzută prin OG nr. 6/25.01.2012, data de intrare în vigoare a acestei obligaţii, 31 decembrie 2013, fiind prevăzută prin OMTI nr. 1.107/29.06.2012.

    Eliberarea obligatorie a unui Certificat de Inspecţie Tehnică Periodică, precum şi data intrării în vigoare a acestei obligaţii sunt conforme cu prevederile Directivei 2010/48/UE de adaptare la progresul tehnic a Directivei 2009/40/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind inspecţia tehnică auto pentru autovehicule şi remorcile acestora.
    Eliberarea acestui certificat nu implică obligaţii sau costuri suplimentare pentru deţinătorii de vehicule, aceştia primind acest certificat automat, la finalizarea inspecţiei tehnice periodice efectuate la termenul scadent normal (nu este afectată în nici un fel periodicitatea de efectuare a ITP). În consecinţă, deţinătorii de vehicule cu ITP valabil nu trebuie să solicite în avans eliberarea acestui certificat, el urmând să fie eliberat la efectuarea următoarei ITP.
    Trebuie precizat faptul că acest certificat este complementar anexei la certificatul de înmatriculare şi în consecinţă nu înlocuieşte anexa respectivă care atestă efectuarea ITP şi termenul de valabilitate.
    Având în vedere că este vorba despre un certificat armonizat stabilit printr-un act normativ UE este necesar ca certificatul să fie disponibil împreună cu anexa la certificatul de înmatriculare pentru prezentare în vederea unor eventuale controale în cazul vehiculelor care au efectuat ITP începând cu 31 decembrie 2013. Dat fiind formatul armonizat, existenţa şi prezentarea certificatului va facilita relaţia cu autorităţile de control din celelalte SM în ceea ce priveşte valabilitatea ITP.
    Data următoarei ITP este cea din anexa la certificatul de înmatriculare.

    Certificatul este eliberat în limba română iar rubricile sunt traduse în engleză.

    Sancţiunile în cazul absenţei certificatului sunt aplicate de poliţie, potrivit legislaţiei ţării respective. Sancţiunile se aplică doar vehiculelor inspectate începând cu 31 decembrie 2013. Verificarea valabilităţii ITP se bazează în primul rând pe datele din anexa la certificatul de înmatriculare (certificatul de ITP prezintă şi alte informaţii suplimentare ce pot fi utile în control şi este important deoarece poate fi verificat simplu în toate SM, rubricile respective fiind armonizate).
    ………………………………………… ………………….
    Adica ……………..

    Un nou document publicat recent de Registrul Auto Român (RAR) arată că, începând de acest an, șoferii vor primi un nou certificat odată cu efectuarea inspecției tehnice periodice.
    Eliberarea acestui certificat „nu implică obligaţii sau costuri suplimentare pentru deţinătorii de vehicule, aceştia primind acest certificat automat, la finalizarea inspecţiei tehnice periodice efectuate la termenul scadent normal (nu este afectată în nici un fel periodicitatea de efectuare a ITP). În consecinţă, deţinătorii de vehicule cu ITP valabil nu trebuie să solicite în avans eliberarea acestui certificat, el urmând să fie eliberat la efectuarea următoarei ITP”, se arată în dcoumentul emis de RAR.
    Totodată, trebuie precizat faptul că acest certificat este complementar anexei la certificatul de înmatriculare şi nu înlocuieşte anexa respectivă care atestă efectuarea ITP şi termenul de valabilitate.
    „Având în vedere că este vorba despre un certificat armonizat stabilit printr-un act normativ UE este necesar ca certificatul să fie disponibil împreună cu anexa la certificatul de înmatriculare pentru prezentare în vederea unor eventuale controale în cazul vehiculelor care au efectuat ITP începând cu 31 decembrie 2013. Dat fiind formatul armonizat, existenţa şi prezentarea certificatului va facilita relaţia cu autorităţile de control din celelalte SM în ceea ce priveşte valabilitatea ITP”, se mai arată pe site-ul oficial al RAR.
    Data următoarei inspecții tehnice periodice, este cea din anexa certificatului de înmatriculare.
    De asemenea, trebuie menționat și faptul că certificatul va fi emis în limba română, iar rubricile vor fi traduse și în limba engleză.
    Toți cei care nu vor avea asupra lor certificatul de înmatriculare atunci când călătoresc cu mașina, vor trebui să suporte sancțiunile aplicate de poliţie, potrivit legislaţiei ţării respective. Sancţiunile se aplică doar vehiculelor inspectate începând cu 31 decembrie 2013. Verificarea valabilităţii ITP se bazează în primul rând pe datele din anexa la certificatul de înmatriculare (certificatul de ITP prezintă şi alte informaţii suplimentare ce pot fi utile în control şi este important deoarece poate fi verificat simplu în toate SM, rubricile respective fiind armonizate).

    DECI pe langa talon asigurare rovinieta trebuie sa avem la noi si acest document !
    INFO Official RoverMG Club Ro

  2. #2
    Member rekinu's Avatar
    Join Date
    Apr 2013
    Location
    Brasov
    Posts
    349
    Rep Power
    12
    fiind un lucru bun de altfel. Am vazut si un model pe net al acestui certificat ( nu il pot atasa de la munca pe forum ), practic, se va verifica statia si numele inginerului care a efectuat controlul periodic. Probabil se urmareste o scadere a coajelor care inca circula pe drumuri desi lasa in urma cel putin un surub la fiecare denivelare.
    I wish I was faster!

  3. #3
    Junior Member INFO's Avatar
    Join Date
    Mar 2013
    Location
    Bucuresti
    Posts
    5
    Rep Power
    10
    Asa arata Certificatul de Inspectie Tehnica, specimen.jpg
    noutatea este ca pe aceasta hartie sunt trecuti km pe care i-a parcurs masina, dar si defectele pe care legea le permite, de exemplu acest autoturism are o fisura pe parbriz, dar si trusa de prim ajutor incomplete
    Soferii cu inspectia tehnica facuta in 2012 si 2013 nu au de ce sa-si faca griji nici in Romania, nici in restul Uniunii Europene. Nu sunt obligati sa aiba acest certificat, odata ce talonul este vizat.

    In schimb politistii romani ii vor putea amenda pe soferii cu numere straine, daca nu au acest document. Ei il pot obtine odata cu Inspectia Tehnica Periodica, din tara unde este inregistrata masina.

    rekinu - numele statiei si ing care face inspectia se afla in codul care deja pe talon
    daca certificatul este conform legislatiei EU este ok (altfel este in plus.... cazane vor exista mereu pe drum ..... si probleme in a face itp pe bune la masini mai vechi chiar daca il trec pe bune - pe motiv ca sunt vechi ) asteptam sa ne conformam si din alte puncte legislatiei din EU (taxe salarii taxe de timbru etc )

    INFO
    Orice persoana care doreşte să aibă acces la serviciile RAR, va apela 021/9672, indiferent de domiciliu sau zona din ţară în care se află.
    INFO Official RoverMG Club Ro

  4. #4
    Senior Member Eugen_piano's Avatar
    Join Date
    Apr 2013
    Location
    Cluj Napoca
    Posts
    1.812
    Rep Power
    13
    ha-ha, inca o hartie in plus. in curand o sa avem la masina "mapa soferului" :-D doar torpedoul e gol, nu? :-P

  5. #5
    Administrator marcellr's Avatar
    Join Date
    Mar 2013
    Location
    Bucuresti
    Posts
    356
    Rep Power
    10
    .... nu este gol .... unii au magazia de cd-uri ....

  6. #6
    Senior Member bacyta's Avatar
    Join Date
    Apr 2013
    Location
    Slobozia/Ialomita
    Posts
    724
    Rep Power
    12
    Mie-mi vine randul sa fac ITP-ul la sfarsitul lui martie, pana atunci trebuie sa omologhez instalatia GPL pe care o am montata de juma' de an dar din comoditate n-am facut-o. Daca nu mai face nimeni ITP-ul pana atunci, o sa va tin la curent ce si cum a fost, cat a mers spaga....
    Imi puteti spune simplu : bacy!


    Nobody is perfect, i am nobody!

  7. #7
    Member leonard75's Avatar
    Join Date
    Nov 2013
    Location
    galati
    Posts
    379
    Rep Power
    11
    @rekinu...referitor la rablele care lasa cate un surub la fiecare denivelare...nu ai vazut niciodata masina de 2 ani cumparata de noua care la ITP nu i-au iesit bine noxele?...a trebuit saracul om sa ''impinga'' ceva ca sa ii dea aia ''revizia''....mie acest certificat de itp mi se pare o noua sursa de imbogatire a celor din statiile respective...acum pretul la ''prajiturica'' va fi mai mare deoarece...vezi draga doamne sunt riscuri mai mari...tehnicianul isi pune parafa si semnatura pe hartia respectiva. Oricum,suntem romani si poporul acesta este inventiv,are cate o ''iesire'' la fiecare problema aparuta de orice natura.

  8. #8
    Member rekinu's Avatar
    Join Date
    Apr 2013
    Location
    Brasov
    Posts
    349
    Rep Power
    12
    cu sau fara certificat, parafa si semnatura apare pe telaon in momentul in care faci inspectia, deci... tot nu m-am lamurit la ce ajuta
    I wish I was faster!

Thread Information

Users Browsing this Thread

There are currently 1 users browsing this thread. (0 members and 1 guests)

Similar Threads

  1. Manual tehnic
    By Florian_81 in forum Rover 75 / MG ZT
    Replies: 3
    Last Post: 21-07-2016, 09:03 AM
  2. Intalnirea Nationala Rover MG Club Romania 2014 23 - 26 MAI Alba Iulia inscrieri
    By marcellr in forum Events & Meetings, Calendar Rover MG Club Ro - Evenimente si Intalniri Date
    Replies: 35
    Last Post: 24-05-2014, 12:52 PM
  3. Intalnirea Nationala Rover MG Club Romania 2014 23 - 26 MAI Alba Iulia
    By marcellr in forum Events & Meetings, Calendar Rover MG Club Ro - Evenimente si Intalniri Date
    Replies: 23
    Last Post: 25-04-2014, 09:36 AM
  4. Voteaza -SUV-ul anului 2014 in Romania
    By INFO in forum PROIECTE, Concursuri
    Replies: 1
    Last Post: 16-01-2014, 09:29 PM
  5. Voteaza - Masina anului 2014 in Romania
    By INFO in forum PROIECTE, Concursuri
    Replies: 6
    Last Post: 16-01-2014, 10:43 AM

Posting Permissions

  • You may not post new threads
  • You may not post replies
  • You may not post attachments
  • You may not edit your posts
  •